Telecomunicaţiile în serviciul societăţii

Clienţii Moldcell sunt bineveniţi în era Semnăturii mobile

Astăzi, Directorul General al companiei Moldcell, dl. Barkin Secen, şi Şeful Departamentului Strategie şi Dezvoltarea Afacerii, TeliaSonera Eurasia, dl. Juha-Pekka Weckstrom au participat la conferinţa de presă dedicată lansării oficiale a primelor servicii din Moldova care vor funcţiona în baza Semnăturii mobile. 

Semnătura mobilă este un serviciu inovator care permite autentificarea în spaţiul virtual pentru aprobarea identităţii cu ajutorul telefonului mobil. Cu Semnătura mobilă cetăţenii vor putea semna acte la distanţă, rapoarte, declaraţii către instituţii sau cereri online. La fel, cetăţenii vor putea accesa servicii electronice atât publice, cât şi private.

Primăvara aceasta, Moldcell a fost prima companie din Moldova care a prezentat în parteneriat cu "Centrul de Telecomunicaţii Speciale" câteva practici din domeniul identificării mobile în cadrul ICT Summit 2012.

Acţionarul majoritar al companiei Moldcell, grupul internaţional TeliaSonera, care deserveşte peste 175 milioane abonaţi în 20 de ţări ale lumii, deţine o vastă experienţă în implementarea cu succes a acestor soluţii deja în patru ţări: Finlanda, Estonia, Lituania şi Turcia.

Anul trecut, compania EMT (Estonia) din grupul TeliaSonera, a impresionat întreaga lume prin utilizarea serviciul de autentificare mobilă pentru procesul de votare prin telefonul mobil. Astfel, cetăţenii Estoniei pentru prima dată în lume, au avut posibilitatea să-şi exprime votul prin intermediul telefonului mobil în alegerile anticipate din 6 martie 2011. 

Barkin Secen, Director General Moldcell: “Moldcell a iniţiat discuţii la nivel national, privind implementarea Semnăturii mobile în Moldova acum un an, deoarece în grupul nostru internaţional TeliaSonera avem deja 4 implementări de succes. Ceea ce părea un vis, astăzi a devenit realitate şi sunt  mândru că Moldcell a contribuit la această mare schimbare în Moldova.
Spre deosebire de alte ţări, unde Semnătura mobilă a fost dictată de sectorul bancar, în Moldova lansarea acestui serviciu este realizată prin parteneriat dintre Guvernul nostru şi Moldcell. Apreciem înalt această colaborare care denotă existenţa unei guvernări deschise şi transparente.
Moldcell încurajează implementarea acestei iniţiative la nivel global şi este membru activ al direcţiei Mobile Identity Stream în cadrul GSMA (Asociaţia internaţională a operatorilor de telefonie mobilă).
Suntem bucuroşi să împărtăşim experienţa acumulată şi cu alte ţări, astfel, transformând Moldova într-un bun exemplu de lider în inovaţii.”  

Fiind prezent la eveniment, reprezentantul grupului TeliaSonera, Şeful Departamentului Strategie şi Dezvoltarea Afacerii TeliaSonera Eurasia, domnul Juha-Pekka Weckstrom a declarat: “Lansarea Semnăturii mobile oferă beneficii nu doar pentru utilizatorii finali şi pentru operatorii de telefonie mobilă, dar contribuie şi la digitalizarea întregii societăţi, ridicând totodată nivelul de dezvoltare a ţării. Grupul TeliaSonera apreciază iniţiativa Moldovei de lansare a acestui serviciu şi ne bucură că Moldcell continuă a fi un deschizător de drumuri. Fiind realizat prin efortul comun cu Guvernul ţării, Semnătura mobilă  va aduce cu siguranţă rezultate bune în Moldova, datorită mediului favorabil de colaborare reciproc avantajoasă.”