Recordul lunii iulie – peste 3000 minute vorbite cu Numerele preferate

Luna lui cuptor ne-a adus un nou recordman! De această dată, în competiţia pentru cea mai lungă durată a apelurilor către 5 Numere preferate din reţea a câştigat Dinu Gherman din Râşcani. Recordul total, stabilit de Dl Gherman în iulie este de 3206,30 minute din apeluri de ieşire la tarif extra, inclusiv cele din pachetele de servicii activate adiţional.

Victoria în acest proiect a fost o veste cu adevărat neaşteptată pentru Dl Gherman: „A fost o surpriză plăcută pentru mine, pentru că am câştigat fără să ştiu de acest concurs. Eram întotdeauna conştient că vorbesc destul de mult la telefon, dar nu m-am aşteptat să câştig. Vă mulţumesc mult pentru premiu”.

Drept remunerare pentru recordul stabilit, Dl Gherman a fost invitat la Moldcell Cafe, unde a primit în dar de la Moldcell un smarptohne modern pe platformă Android – HTC Wildfire S. Deoarece este un om destul de ocupat, Dl Gherman a recunoscut că printre cele 5 Numere preferate, cu care a reuşit să vorbească peste 3000 minute în iulie, se regăsesc nu doar membrii familiei sale, dar şi partenerii de afacere. „Acest telefon îl voi face cadou persoanei dragi, ca să vorbim şi mai des de acum încolo.” ne-a împărtăşit Dl. Gherman.

Şi deoarece în luna iulie Cartea recordurilor Moldcell înregistrează un an şi jumătate de la lansarea proiectului, noi am premiat încă un abonat, care a stabilit şi el un record semnificativ în ceea ce priveşte durata apelurilor către Numerele preferate din reţea. Numele celui de-al doilea recordman este Ion Creţu, care a înregistrat 39761,7 minute din apelurile de ieşire către Numerele preferate, cu excepţia reducerii de 167 lei lunar din cei 2012 lei pe an la conectarea până la 31 martie 2012, minutele cu Număr drag şi minutele din pachetele de servicii activate în schimbul punctelor pentru loialitate.

Asemeni Dlui Gherman, Dul Ion Creţu a fost premiat cu un smartphone HTC Wildfire S, pentru a comunica cu şi mai multă plăcere cu toate persoanele dragi.

În luna următoare, premiul cel mare poate fi al tău, căci noi am anunţat un record special pentru cei, care pleacă în vacanţă. Astfel, dacă eşti peste hotare, comunică cât mai mult fiind în Roaming şi vei avea şansa să câştigi şi tu un HTC Wildfire S! În calcul se ia durata apelurilor de ieşire, la tarif standard, efectuate începând cu prima zi a lunii, ora 00:00 şi până în ultima zi, ora 23:59, inclusiv minutele din pachete de servicii. Succes!

Ne vedem pe paginile Cărţii de recorduri Moldcell.