”Debutul Anului”: Moldcell Money și-a oficializat statutul de serviciu exclusiv la un an de la lansare. Fiind primul operator de telefonie mobilă care oferă acest tip de serviciu în Moldova, Moldcell susține strategia națională de digitalizare, care urmărește reducerea utilizării numerarului și creșterea incluziunii financiare.
”Economie verde”: Acest premiu onorează eforturile companiei de a implementa practici sustenabile și de a reduce impactul asupra mediului, demonstrând o responsabilitate exemplară.
De-a lungul anilor, Moldcell a lansat servicii și soluții, în beneficiul abonaților, cu grijă față de mediu și în pas cu inovațiile digitale globale, devenind un partener digital de încredere pentru abonați și companiile din Moldova. În 2023, Moldcell a adoptat practicile ESG, care îi consolidează angajamentul față de sustenabilitate.
Trofeul de Integritate în nominalizarea „Implementarea Standardelor de Integritate”: Pentru al cincilea an consecutiv, Moldcell este premiat la această categorie. Programul de Etică și Conformitate al companiei Moldcell se bazează pe cele mai bune practici în domeniu, care derivă din principii și standarde recunoscute la nivel internațional. Politicile de conformitate din cadrul existent cuprind toate sferele de interacțiune ale companiei.
Prin susținerea principiilor de responsabilitate în afaceri, corectitudine, etică și conformitate, Moldcell oferă în mod constant servicii de înaltă calitate care insuflă încredere abonaților și promovează un sentiment puternic de etică în afaceri în cadrul comunității moldovenești.
”Locuri de Muncă Prietenoase Familiei”: În calitate de angajator de top, Moldcell oferă un mediu de lucru care favorizează echilibrul dintre viața personală și cea profesională a angajaților, iar distincția „Mercuriul de Aur” evidențiază acest sprijin.
Recent, Moldcell a amenajat un spațiu dedicat familiilor, în special angajaților cu copii, pentru a crea un mediu de lucru mai favorabil.
Pe lângă aceste rezultate deosebite, au fost recunoscute și inițiativele de responsabilitate social-corporativă Moldcell. Aceste proiecte de impact, integrate în Fundația Moldcell, le-au adus “Medalia de Aur” la categoria „Responsabilitate Socială”.
Aceste premii subliniază angajamentul companiei față de excelență, inovație și responsabilitate socială. Pe măsură ce Moldcell continuă să fie lider în diverse domenii, această recunoștință inspiră compania să-și continue misiunea de a avea un impact pozitiv asupra comunității și mediului de afaceri din Moldova.