Moldcell prezintă câştigătorii “Magia premiilor”

Luni, 21 septembrie curent, la sediul companiei Moldcell a avut loc ceremonia oficială de înmânare a premiilor valoroase din cadrul celei de-a doua extrageri a campaniei „Magia Premiilor”, care s-a desfăşurat pe data de 11 septembrie în prezenţa unei comisii de validare independente, a unui notar autorizat şi a clienţilor companiei ce au dorit să asiste la extragere.

În prezenţa câştigătorilor însoţiţi de rude şi prieteni, Dl. Chiril Gaburici, directorul general Moldcell, a felicitat cordial toţi câştigătorii campaniei şi le-a mulţumit pentru încredere şi fidelitate. Printre câştigătorii premiilor mari prezenţi la ceremonie s-au numărat şi Alexandru Gologan, care a câştigat apartamentul cu o odaie în Chişinău şi Ion Sprânceană, care venise după automobilul nou-nouţ Skoda Fabia.

Ion Sprânceană din Chişinău, câştigătorul automobilului: „Este o adevărată bucurie pentru întreaga mea familie! Am luat cândva ore de şoferie în speranţa că visu-mi va deveni într-o zi realitate, dar aşa şi n-am mai avut un automobil vreodată. Pentru a-mi întreţine familia am fost nevoit să plec de mai multe ori peste hotare la muncă în domeniul construcţiilor, de aceea nici nu îndrăzneam să mă gândesc la maşini care, pentru mine sunt un lux pe care nu mi-l permit. Când venisem la sediul Moldcell ştiam doar că am câştigat un premiu dar nu ştiam ce anume. Eram bucuros pentru orice cadou, când, însă, mi s-a spus că-i vorba de o maşină, de bucurie am îmbrăţişat toată lumea care se afla lângă mine în acel moment. Mulţumesc companiei Moldcell pentru că mi-a adus aminte de un vis la care deja renunţasem şi pentru că mi l-a realizat”.

În cea de-a doua extragere „Magia Premiilor” au participat peste 151.000 cupoane înregistrate în perioada campaniei, care a durat din 7 august până pe 6 septembrie curent. Cei 926 de câştigători desemnaţi la 11 septembrie vor intra în posesia următoarelor premii:

  • 1 apartament cu o odaie în municipiul Chişinău;

  • 1 automobil Skoda Fabia;

  • 3 laptopuri;

  • 33 telefoane mobile;

  • 333 pachete a câte 100 SMS în reţea şi

  • 555 pachete a câte 100 min pentru apeluri în reţea.

Acelaşi set de 926 de premii va fi pus la bătaie în următoarea extragere, care va avea loc la 9 octombrie şi în care pot participa clienţii, care-şi vor reâncărca contul în perioada 7 septembrie – 5 octombrie 2009.

Campania “Magia premiilor” pune la bătaie în total 2778 premii şi include 3 perioade de participare, fiecare dintre ele finalizându-se cu câte o extragere de premii. Primele două extrageri au avut loc la 12 august şi 11 septembrie curent, în care au fost indentificate în total 1852 de cupoane câştigătoare. Au mai rămas 926 de premii!

În campanie pot participa toţi clienţii Moldcell, persoane fizice, iar condiţiile de participare în campanie sunt foarte simple: рentru a se înregistra în campanie clienţii Moldcell trebuie, la reâncărcarea contulului Fantasy, Alocard sau YOYO, să expedieze prin SMS la numarul 333 codul de reâncărcare indicat pe cartelă sau recepţionat la reâncărcarea prin terminalele de plată.