MOLDCELL - contribuabilul anului, companie social-responsabilă şi un model al Calităţii!

La 28 ianuarie 2009 în incinta Palatului Republicii a avut loc ceremonia oficială de premiere a învingătorilor concursurilor: „Contribuabilul anului 2008", „Marca comercială a anului 2008" şi “Premiul de stat pentru realizări în domeniul calităţii”.

Operatorul de telefonie MOLDCELL a intrat în posesia tuturor celor trei distincţii prestigioase, fiind unica din sectorul telefoniei mobile şi printre puţinele companii din ţară care se poate mândri cu o asemenea victorie.

Premiile au fost înmanate directorului general al companiei, Chiril Gaburici de către preşedintele Republicii Moldova Vladimir Voronin, în prezenţa conducerii de vârf a ţării, deputaţilor, reprezentanţilor corpului diplomatic şi mass media.

“Premiul de stat pentru realizări în domeniul calităţii” – statueta şi diploma de laureat de gradul 1 – premiu decernat companiei MOLDCELL al doilea an consecutiv. Guvernul a desemnat 16 laureaţi, dintre care 7 - de gradul 1;

“Cel mai bun contribuabil al anului 2008" – de acest titlu s-au învrednicit 45 de întreprinderi din ţară, fiind selectaţi din 166 de pretendenţi, care «au virat la bugetul de stat 11% din suma totală a încasărilor pe 2008», conform declaraţiei ministrului Finanţelor Republicii Moldova, dna Mariana Durleşteanu. Compania MOLDCELL obţine acest premiu al patrulea an consecutiv.

„Marca comerciala a anului 2008”. Pentru al patrulea an consecutiv, marca MOLDCELL îşi re-confirmă statutul popularităţii, obţinând premiul mare - statueta "Mercuriul de Aur". Din 90 dosare depuse la concurs, doar trei companii au fost distinse cu premiu la nominalizarea “Marca comercială social-responsabilă”, lansată de către organizatori în premieră. Pe parcursul întregiii sale activităţi compania MOLDCELL a promovat o afacere în condiţii transparente, cu respect pentru popor, tradiţii şi valori, fiind onorată să fie unica companie din domeniul telecomunicaţiilor distinsă cu acest nobil premiu.

Chiril Gaburici: “Am avut onoarea să primesc aceste premii în numele întregii echipe MOLDCELL căreia îi mulţumesc pentru devotamentul şi dăruirea de sine demonstrate pe parcursul nu doar a anului trecut ci şi a întregii activităţi a companiei. Este, cu siguranţă, o victorie atât a companiei cât şi a clieniţilor, partenerilor şi acţionărilor noştri”.

Anul 2008 a fost pentru MOLDCELL unul foarte fructuos la capitolul realizări, recunoscute şi la nivel internaţional. Pe 25 decembrie 2008, compania a obţinut Certificatul de Conformitate cu Sistemul de Management al Calităţii ISO 9001:2000 oferit de “Bureau Veritas”, lider mondial în domeniul certificării.