Bursa Moldcell 2010-2011

Mulţumim pentru interes şi dosarele de participare depuse în cadrul proiectului ”Bursa Moldcell 2010-2011”. Interviurile se vor desfăşura în perioada 25 – 29 octombrie 2010, iar rezultatele finale vor fi anuntate la data de 2 noiembrie 2010 pe siteul companiei.


Compania Moldcell a dat start celei de-a şasea ediţii a proiectului „Bursa Moldcell”, prezentând pe 28 septembrie curent proiectul şi condiţiile de participare în concurs în incinta Academiei de Studii Economice.
 
„Bursa Moldcell” este un proiect unic pentru Moldova care oferă bursierilor nu doar suport financiar lunar, ci şi training în cadrul companiei, acumulare de cunoştinţe şi formare de abilităţi obţinute prin tutela experţilor din domeniul telefoniei mobile ai companiei, şi nu în ultimul rând - oportunităţi de angajare imediat după absolvirea studiilor. 

Valoarea totală a burselor preconizate pentru ediţia a şasea a proiectului constituie 27000 dolari SUA (135 dolari/lunar), de care vor beneficia timp de 8 luni 25 de studenţi eligibili din 6 universităţi din Moldova:

Chişinău:

  • Academia de Studii Economice din Moldova (ASEM)
  • Universitatea de Stat din RM (USM)
  • Universitatea Tehnică din RM (UTM)
  • Universitatea Liberă Internaţională (ULIM)

Bălţi:

  • Universitatea Pedagogică de Stat „Alecu Russo”

Cahul:

  • Universitatea de Stat "Bogdan-Petriceicu Hasdeu"

Eligibili de a participa la proiect sunt studenţii din ultimul an de studiu şi masteranzii.

Concursul presupune 2 etape de selecţie:
1. Pregătirea şi depunerea dosarului,
2. Interviul.

Participanţii la concurs vor depune şi vor înregistra dosarul de participare la Centrele Moldcell din capitală, Cahul şi Bălţi sau îl vor expedia la adresa electronică vacancy@moldcell.md  în perioada 28 septembrie - 15 octombrie, 2010.

Dosarul de participare va include:
1. Curriculum Vitae în limba engleză
2. Copia buletinului de identitate
3. Copia carnetului de note
4. Copiile diplomelor, certificatelor sau altor acte ce confirmă participarea candidatului la activităţi extracurriculare
5. Eseu pe una din temele: „My expectations from a mobile operator. What drives me to be loyal to the operator I use?” sau „What can be done to make mobile communication more attractive?”

Anunţarea rezultatelor va avea loc în data de 2 noiembrie 2010 pe site-ul corporativ www.moldcell.md.

Până în prezent 109 de studenţi au beneficiat de burse, dintre care 21 tineri astăzi fac parte din familia de 353 angajaţi Moldcell.

Proiectul „Bursa Moldcell” s-a optimizat pe parcursul anilor; numărul de participanţi s-a extins de la 15 la 25, bursa lunară a fost mărită de la 50 la 135 dolari, au fost incluse şi universităţile din regiunile de Sud şi Nord ale republicii. Bugetul total alocat pentru burse în cadrul celor şase ediţii ale proiectului constituie circa 122 000 dolari SUA, cifra totală a beneficiarilor enumerând în total 134 studenţi.

bursa moldcell  bursa moldcell