Moldcell

Stagiarii Academiei Moldcell și-au ridicat diplomele de absolvire

Entuziasmați și puși pe acțiune, așa s-au arătat la ceremonia de înmânare a diplomelor cei 17 studenți, care au urmat stagiul în cadrul Academiei Moldcell. Timp de 8 luni, tinerii au acumulat experiență într-o companie internațională de top, au pus în practică ce-au învățat la universitate, s-au ales cu amintiri și prieteni noi, iar doi dintre stagiari ne-au devenit colegi.

Pentru că Moldcell caută talente și oameni care gândesc „altfel”, cu Academia Moldcell, povestea Corinei Sclifos, departamentul Technology și a lui Timur Topilschi de la Consumatori, a devenit realitate. Ei sunt norocoșii, proaspeții angajați ai companiei. În toată această perioadă, tinerii au lucrat individual, dar și în echipă și chiar au creat produse noi.

Unii dintre ei ne-au mărturisit că dacă la începutul stagiului nu s-au simțit chiar „în apele lor”, pe parcurs, au căpătat încredere în forțele proprii și intenționează după luarea licenței să aplice la unul dintre posturile vacante din cadrul companiei. Pentru că, zic ei: „Moldcell e o companie prietenoasă, cu mentori profesioniști, unde m-am simțit ca într-o familie!”

 
Academia Moldcell este un proiect, scopul căruia este de a contribui la dezvoltarea tinerei generații, oferind un program de stagii pentru cei mai creativi studenți din Moldova. Astfel, 17 studenți din diverse universități ale țării au beneficiat de stagii în cadrul companiei, timp de 8 luni, cu burse lunare și multe alte beneficii..